Poliţia Locală Galaţi şi-a prezentat bilanţul activităţii de pe parcursul anului 2019. Astfel, anul trecut, poliţiştii locali au aplicat peste 24.700 de sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 7,7 milioane de lei şi peste 13.500 de puncte de penalizare. „Am încheiat un an de activitate cu rezultate corespunzătoare. În domeniul ordinii şi siguranţei publice, respectiv al circulaţiei rutiere avem realizări importante, iar în perioada următoare ne-am propus să intensificăm eforturile în identificarea şi dispersare a acelor grupuri de cartier care agresează, efectiv, liniştea cetăţenilor, mulţi dintre ei consumatori de substanţe interzise. De asemenea, activităţi de amploare vom desfăşura în acest an şi în domeniul gospodăririi oraşului. Vom aplica prevederile legale cu exigenţa sporită, la nivelul maxim, acolo unde depistăm persoanele care distrug zonele de promenadă, mobilierul urban sau parcurile de joacă. Recomandăm gălăţenilor să sesizeze orice situaţii care afectează normalitatea civică”, a declarat Petrică Hahui, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.
Ionuţ Pucheanu: „Vă vreau mult mai activi şi mult mai prezenţi în stradă“
Prezent la analiza activităţii Poliţiei Locale Galaţi pentru anul 2019, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, le-a cerut poliţiştilor locali ca în acest an să fie mult mai activi şi mult mai prezenţi în stradă. „Mi-aş dori, aşa cum v-am cerut de fiecare dată, ca uniforma pe care o purtaţi să vă dea curajul de a interveni ori de câte ori sesizaţi nereguli în spaţiul public. Dumneavoastră nu sunteţi simpli cetăţeni, ci sunteţi cei care trebuie să contribuie la educaţia celor din jur. Vă vreau mult mai activi şi mult mai prezenţi în stradă, şi vă cer acest lucru în calitate de cetăţean al municipiului Galaţi, dar şi în calitate de primar. În acest an mă aştept să văd îmbunătăţiri pe componenta de ordine publică, structura cea mai numeroasă, dar şi cu cele mai multe responsabilităţi. Ştiu că puteţi, lucrurile s-au îmbunătăţit de la an la an, şi am ferma convingere că veţi reuşi să faceţi din acest oraş unul şi mai sigur decât este şi mai curat decât în prezent”, a spus Ionuţ Pucheanu.