Accident casnic grav petrecut în localitatea Negrea. Un bărbat în vârstă de 42 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă Galaţi după ce a fost victima unei explozii cauzate tot de el.
„Am fost solicitaţi pentru un pacient în vârstă de 42 de ani din localitatea Negrea care avea arsuri de gradele 1 şi 2 pe faţă şi în zona umerilor. Din cele relatate de victimă, acesta se afla lângă un spray care, accidental, fusese aruncat în foc şi a fost surprins de explozia acestuia“, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Se pare că spray-ul cu pricina era unul pentru distrugerea muştelor. Bărbatul sosise recent acasă, unde găsise un tomberon plin cu gunoaie. Şi-a zis să le ardă, dar nu ştia că în acea grămadă de gunoi se afla şi un spray, încă neconsumat. A dat foc şi, în timp ce supraveghea zona, a fost suprins de bubuitură. Bărbatul a rămas internat în secţia Arşi a Spitalului de Urgenţă Galaţi.