O casă părăsită, frecventată de oameni fără adapost, a luat foc, sâmbătă seara, pe strada Avram Iancu. Incendiul s-a extins şi la acoperişul casei vecine din care au ars 60 mp. ”Nu s-au înregistrat victime. Incendiul este localizat, iar acum se lucrează la lichidarea ultimelor focare. Nu s-a stabilit deocamdată o cauză probabilă ce a generat incendiul, dar, cum martorii au spus că acea casă nelocuită, părăsită, era frecventată de oameni fără adăpost, este posibil ca vreo acţiune a acestora să fi cauzat incendiul”, a precizat lt.col Eugen Chiriţă, ISU Galaţi. Se fac cercetări pentru a se stabili exact care a fost cauza incediului. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
Sursa foto: Facebook GSDG