09 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Investiţii pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, la Liceul "Simion Mehedinţi" şi Biblioteca "V. A. Urechia" (FOTO)
Investiţii pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, la Liceul "Simion Mehedinţi" şi Biblioteca "V. A. Urechia" (FOTO)

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a anunţat astăzi, marţi, 29 octombrie 2019, că a achiziţionat un scaun pentru ridicarea pe trepte a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii pentru Liceul "Simion Mehedinţi" şi urmează să achiziţioneze şi o platforma tip lift pentru Biblioteca "V. A. Urechia".

"Începând cu acest an şcolar, elevii cu dizabilităţi locomotorii de la Liceul Tehnologic «Simion Mehedinţi» pot ajunge la etajul întâi al unităţii de învăţământ cu ajutorul unui dispozitiv electric pentru scări, care poate fi acţionat manual sau cu telecomandă. Avem opt elevi care folosesc în fiecare zi de şcoală acest sistem. De asemenea, am aprobat achiziţia unei platforme tip lift pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, platformă care va fi montată la Biblioteca «V. A. Urechia» în perioada următoare. Deşi valoarea investiţiilor nu este una foarte mare, cele două dispozitive sunt foarte importante şi extrem de utile pentru persoanele cu dizabilităţii locomotorii", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Potrivit CJ Galaţi, echipamentul montat la Liceul Tehnologic "Simion Mehedinţi" a costat 54.000 de lei, iar platforma tip lift 73.661 de lei.

FOTO în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite