Furt de 10.000 de euro dintr-un apartament situat la parterul unui bloc din Galaţi, furt care, nici până la această oră, deşi s-a petrecut acum circa o lună de zile, nu are autorul prins. „Un individ a intrat în locuinţa mea, accesul fiind geamul de la dormitor. Acesta a furat bijuterii şi ceasuri în valoarea de aproximativ 10.000 de euro. A deschis geamul de la dormitor cu ajutorul unei şurubelniţe, pe care, se vede de pe imaginile de pe camere, a scos-o din buzunarul de la geacă. Era pregătit. A acţionat la pont pentru că nu a luat decât bijuteriile şi ceasurile, nu a deranjat casa cu absolut nimic, nu era căutat prin casă. Cu o săptămână în urmă, tot duminică, cam pe la aceeaşi oră, un individ a stat la colţul gardului şi a urmărit, timp de o oră, curtea“, a spus femeia păgubită care a şi făcut imaginile publice pe un site de socializare (video mai jos!). Asta deoarece a trecut o lună de zile de la comiterea jafului şi autorul este încă în libertate. Femeia păgubită susţine că poliţiştii i-au spus că doar pe baza imaginilor nu au cum să îl identifice. Aceasta a mai precizat că, din ce ştie şi a mai auzit, sunt foarte multe persoane în Galaţi care au păţit acelaşi lucru, hoţi care au intrat în casele oamenilor atât pe uşă, cât şi pe geam şi au furat tot bijuterii de aur şi ceasuri. A auzit de cel puţin 5-6 alte cazuri şi crede că în oraş este o bandă de hoţi pe care poliţiştii nu reuşesc să o prindă.
Sursa video: Facebook