Alţi migranţi din Bangladesh au fost reţinuţi pentru că au trecut ilegal frontiera dintre Republica Moldova şi România. S-a întâmplat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Oancea. Acţionând în baza unei informaţii primite de la grănicerii moldoveni, poliţiştii de frontieră au depistat pe direcţia localităţii de frontieră Slobozia-Oancea două persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă. S-a trecut la legitimarea bărbaţilor, dar deoarece aceştia nu deţineau documente de identitate şi nu erau vorbitoare de limba română sau o limbă de circulaţie internaţională, poliţiştii de frontieră i-au condus la sediul sectorului, pentru continuarea cercetărilor. S-a stabilit astfel că aceştia sunt din Bangladesh, au trecut ilegal frontiera dintre Republica Moldova şi România, traversând înot râul Prut, cu scopul de a ajunge în spaţiul Schengen, în vederea găsirii unui loc de muncă. Concomitent, autorităţile de graniţă ale Republicii Moldova au informat că au depistat pe malul moldovenesc al râului Prut cinci bărbaţi de origine afro-asiatică, care făceau parte din acelaşi grup ca şi cei doi cetăţeni depistaţi de poliţiştii de frontieră gălăţeni. Poliţiştii de frontieră au întocmit bărbaţilor lucrare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. Este a patra oară, de la începutul anului, când cetăţeni din Bangladesh au fost depistaţi la frontiera gălăţeană.