Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul unei misiuni specifice, au descoperit şi confiscat 39 de litri de băuturi alcoolice.
Astfel, miercuri, 20 noiembrie 2019, în jurul orei 01.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi - I.T.P.F. Iaşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe D.E. 87, un autoturism marca Renault, înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul din Republica Moldova, G.V., în vârstă de 20 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia, poliţiştii de frontieră au descoperit 28 de sticle şi 4 cutii care conţineau 39 de litri de băuturi alcoolice. Tânărul a declarat faptul că a achiziţionat bunurile pentru a le transporta în Bulgaria, cu scopul de a fi folosite în cadrul unei petreceri festive (nuntă).
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a întregii cantităţi de alcool, în valoare totală de 1.200 de lei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.
FOTO în Galeria de imagini de mai jos!