Acest lucru doresc reprezentanţii Primăriei Galaţi să îl facă prin executarea unor lucrări în valoare de 90.000 de euro, care ar urma să fie finalizate până la data de 15 iulie. Reamintim că parcul de la Pastilă şi-a schimbat recent look-ul în urma unor lucrări finanţate din fonduri europene, locaţia devenind un punct de atracţie atât pentru tineri, copii dar şi pentru oamenii în vărstă. Parcul de la Viva este dotat cu un iaz unde pot fi admiraţi peşti, locuri de joacă pentru copii, aparate de fitness care sunt folosite mai ales de tineri precum şi terenul de sport care este plin după-amiaza cu tineri care vor să joace fotbal sau să arunce la unul dintre coşurile de baschet amplasate. Parcul Viva are şi o zonă destinată plimbării câinilor şi dacă locaţia stârneşte interesul în cursul zilei acest lucru ar urma să se întâmple şi în cursul nopţii. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul Direcţiei de Infrastructură din cadrul Primăriei Galaţi, Radu Dinu, lucrările care vor fi executate şi finalizate până la data de 15 iulie ar urma să facă din parcul Viva o atracţie şi pe timpul nopţii. Practic, înfăţişarea lacului va fi îmbunătăţită, urmând să fie aduşi nuferi, vegetaţie şi să fie instalată o instalaţie modernă de iluminare a apei. Directorul Radu Dinu susţine că lacul va deveni o „feerie”. Tot în zona parcului Viva va fi amplasat un minimonument reprezentând o palmă care are în interior un copil.