Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor au identificat, la data de 17 septembrie, doi bărbaţi, de 42 şi 33 de ani, bănuiţi de săvârşirea unei tentative de tâlhărie. Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 16/17 septembrie, aceştia au atacat victima, un bărbat, de 64 de ani, care păzea o cultură de viţă de vie, în afara localităţii Vârlezi, şi au lovit-o de mai multe ori cu un par, intenţionând să-i sustragă bani sau alte valori dintr-o geantă pe care o avea asupra sa, dar negăsind nimic în ea. În urma loviturilor primite victima agresiunii a fost transportată la spital, medicii stabilind că necesită un număr de 13 - 15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cei doi bărbaţi bănuiţi de săvârşirea agresiunii au fost depistaţi de poliţişti la o stână aflată în afara comunei Băleni şi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri, după care au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, miercuri, 18 septembrie, aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor cu propunere de arestare preventivă. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut fapta.