Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” propune vizitatorilor, în luna iulie, în cadrul proiectului expoziţional Exponatul lunii, un bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: pistoale cu cremene din sec. al XIX-lea. Piesele provin de la un atelier oriental şi prezintă următoarele dimensiuni: lungime totală - 43 cm, lungime ţeavă - 28 cm, calibru pistol - 15 mm. Ţevile pistoalelor sunt lise şi au, în exterior, spre culată, forme tronco - octagonale. La partea superioară a acestora, spre gură şi în mod deosebit, spre culată au ornamente pe mai multe registre, cu motive vegetale, reliefate, gravate şi încrustate cu metal galben (aur). Micro-expoziţia organizată de muzeograf Maria Magdalena Tuluş poate fi vizitată la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în perioada 1 – 31 iulie 2015, de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.