Impact mortal în localitatea Berheci în seara zilei de vineri, 03 august 2018. A fost activat planul roşu de intervenţie după ce un cetăţean austriac (vezi UPDATE) a efectuat o depăşire neregulamemtară şi a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar. ”Un cetăţean austriac a condus autoturismul în localitatea Berheci, circulând dinspre Bârlad către Tecuci şi, într-o curbă fără vizibilitate, a efectuat o depăşire, încălcând linia continuă şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circulă regulamentar din direcţia opusă. În urmă impactului a rezultat decesul conducătorului auto din cea de-a două maşină şi rănirea altor patru pasageri din aceasta, precum şi a 3 persoane din maşina care a provocat accidentul, incluzându-l şi pe şofer", a declarat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. ”Întrucât primele informaţii indicau mai multe persoane implicate şi cel puţin una încarcerată, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Astfel, pentru eficientizarea misiunii de răspuns la faţă locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcarare, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o unitate de terapie intensivă mobilă şi 2 ambulanţe SAJ”, a declarat mr. Cătălin Sion, ISU Galaţi.
UPDATE 1: Familia aflată în unul dintre autoturismele implicate în accident este din Ghidigeni. Bărbatul de 48 ani a decedat pe loc, fiica acestuia, de 21, a decedat la spital. IPJ Galați aduce rectificări declarațiilor inițiale precizând că șoferul care a generat accidentul este, de fapt, cetățean italian. Este așteptat rezultatul alcoolemiei.