21 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii gălăţeni au întocmit dosare penale pentru comercianţii de jucării contrafăcute
Poliţiştii gălăţeni au întocmit dosare penale pentru comercianţii de jucării contrafăcute

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale pe raza municipiilor Galaţi si Tecuci, în vederea asigurării climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea faptelor ilegale din domeniul comercializării produselor contrafăcute dăunătoare sănătăţii. Acţiunea poliţiştilor a vizat producerea, transportul, comercializarea şi distribuirea produselor ilicite şi contrafăcute în scopul identificării, documentării, destructurării şi tragerii la răspundere penală a membrilor/beneficiarilor principalelor reţele care introduc şi comercializează produse contrafăcute, falsificate sau piratate, inclusiv jucării şi produse pentru copii.

”Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca reprezentanţii a 6 societăţi comerciale au expus spre vânzare, în incinta punctelor de lucru, produse contrafăcute destinate copiilor, fiind indisponibilizată cantitatea de 1.121 jucarii in valoare de 23.643 lei, despre aceste produse existând, totodată, suspiciunea că sunt dăunătoare sănătăţii, motiv pentru care urmează a fi supuse unor expertize de specialitate efectuate de instituţiile abilitate'', a precizat cms sef Gabriela Costin, IPJGalati. .

Au fost întocmite 6 dosare penale sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 1.500 lei în legătură cu obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.


Articole înrudite