22 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Protest al părinţilor la Şcoala nr. 3
Protest al părinţilor la Şcoala nr. 3

Revoltaţi deoarece copiii lor sunt agresaţi şi speriaţi de un coleg cu probleme de comportament, câteva zeci de părinţi ai unor elevi de clasa a II-a, de la Şcoala nr. 3, nu şi-au mai lăsat copiii să intre la ore. Este vorba, mai exact, de 27 de părinţi ai elevilor care sunt colegi de clasă cu un băiat în vârstă de 8 ani, băiat care are mari probleme de comportament, ba chiar unele de natură psihică, dacă ar fi să le dăm crezare părinţilor. Acest copil ar mai fi fost şcolarizat la alte două instituţii de învăţământ, dar şi acolo au existat probleme. „Locul lui nu este într-o şcoală normală. Este clar că are probleme destul de grave, şi psihice, cred. Păi, este normal ca un copil la 8 ani să se urce pe pervaz şi să spună că se aruncă de la etaj, în clasă? Şi apoi îi bate pe ceilalţi copii. Ba, chiar, când ies de la cursuri, pe drumul spre casă, şi atunci îi aleargă, îi bate. A luat foarfeca şi a tăiat pantalonii de trening la sport. Ne este frică pentru siguranţa copiilor noştri”, spunea Mariana Mânzu, unul dintre părinţii revoltaţi.
Aceştia s-au adunat în curtea şcolii şi au cerut ca acel elev-problemă să fie îndepărtat, altfel nu îşi mai lasă copiii la şcoală şi îi vor muta. Directoarea şcolii le-a explicat că acest copil trebuie integrat, dar că s-au luat măsuri astfel încât ceilalţi copii să nu mai aibă de suferit. „Nu putem trimite copilul la o şcoală specială. Suntem o şcoală de stat şi acest copil trebuie integrat. S-au luat măsuri, toate instituţiile s-au implicat, şi Protecţia Copilului, şi Centrul de Educaţie şi Asistenţă. Copilul va avea asistent educaţional şi timp de o lună va urma un plan de intervenţie individualizat”, a spus Marcelina Vasioiu, directoarea Şcolii nr. 3.
Părinţii nemulţumiţi au cerut însă socoteală şi celor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean. „Acest elev trebuie reintegrat. Într-adevăr, au fost probleme. Are probleme de comportament. A fost şi o lună de zile la Bucureşti, unde i s-a pus un diagnostic. Prin acest plan de intervenţie evoluţia lui va fi una bună. Nu îi putem încălca dreptul la educaţie. Nici ceilalţi părinţi nu au acest drept. Poate că şi lui îi este greu, văzând ostilitatea celorlaţi părinţi care, cred, o transmit şi copiilor. Cred că dacă există cooperare, lucrurile se vor rezolva. Este un copil cu inteligenţa peste medie şi trebuie integrat”, a spus inspectorul şcolar general adjunct Diamanta Bulai.
80 de elevi din şcolile de stat gălăţene au probleme care necesită intervenţia unui asistent educaţional. Sunt doar 9 astfel de posturi în tot judeţul, dar acum aceasta este situaţia. 400 de elevi, cu totul, necesită îngrijiri speciale iar 80 dintre ei au nevoie şi de asistenţă edicaţională.


Articole înrudite