În municipiul Galaţi, incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu COVID-19 din ultimele 14 zile a scăzut sub 3 la 1.000 de locuitori, astfel, începând de astăzi, luni, 25 ianuarie, restricţiile se relaxează, dar nu sunt eliminate total. Concret, pentru o perioadă de două săptămâni, se vor aplica măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 3 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum şi stabilirii măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
(Citește și 45 de noi infectări cu COVID-19 la Galaţi, în 24 de ore)
Asta înseamnă că, în municipiul Galaţi, restaurantele, barurile şi cafenelele se redeschid la interior, însă în limita a 30% din capacitatea disponibilă. De asemenea, activitatea teatrelor, cinematografelor şi a altor instituţii organizatoare de spectacole şi concerte poate fi reluată tot în limita a 30 la sută din capacitatea disponibilă. Măsura dispusă va fi reevaluată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică, la expirarea termenului pentru care a fost instituită, adică 7 februarie 2021.