Societatea de transport public local, Transurb S.A. Galaţi, informează că începând de miercuri, 03 iunie 2020, se reia circulaţia pe traseele 15, 29 şi 36 pe strada Alexandru Moruzzi, urmare a ridicării restricţiilor de trafic impuse în zona Spitalului CFR. Reamintim că în luna martie, Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a decis ca accesul auto şi pietonal pe strada Alexandru Moruzzi, între strada Dogăriei şi strada Tăuni, cât şi accesul auto pe strada Răsăritului, din strada Alexandru Moruzzi până în strada Olteniţei, să fie interzis.
Potrivit deciziei, a fost permis doar accesul auto al ambulanţelor, autospecialelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei Locale şi al autoutilitarelor de aprovizionare şi salubrizare, accesul pietonal al salariaţilor Spitalului General Căi Ferate Galaţi, pacienţilor, personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei Locale, cât şi al riveranilor cu domiciliul pe strada Alexandru Moruzzi, între strada Dogăriei şi Strada Tăuni. Măsura a venit ca urmare a unei adrese înaintată de către Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi, în contextul riscului de răspândire a infecţiei cu coronavirus (COVID-19) şi gestionarea bolilor înalt contagioase, şi a avut ca scop facilitarea accesului ambulanţelor în cazul în care va fi necesar transportul pacienţilor în regim de urgenţă.