Peste 1.000 de siderurgişti şi membri ai familiilor lor au participat sâmbătă, 20 aprilie 2019, la Ziua Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, eveniment care a avut loc, pentru prima dată, la Stadionul Oţelul. Participanţii au avut posibilitatea să facă execiţii fizice în aer liber (Aerobic, Zumba, Cycling, Crossfit, Body Pump, Pilates) să joace fotbal, volei, badminton, să parcurgă curse cu obstacole sau să participe la seminarii de nutriţie sănătoasă. “Sunt bucuros că numeroşi colegi au venit împreună cu familiile şi au petrecut câteva ore plăcute în aer liber, la sport. Securitatea şi Sănătatea Muncii nu este doar despre respectarea regulilor ci şi despre a te întoarce acasă, sănătos, la familie”, a spus Bogdan Grecu, directorul general al Combinatului. Evenimentul s-a încheiat cu un concert al trupei gălăţene Over Band.