Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a desfăşurat, în perioada 8 - 24 noiembrie 2017, acţiuni de control în cadrul Campaniei naţionale privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto, a legislaţiei şi a directivelor europene ce vizează detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale transpuse în legislaţia naţională, respectiv a prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Acţiunile campaniei au constat în vizite de control atât la sediul social/punctul de lucru al angajatorului cât şi controale în trafic realizate împreună cu lucrători ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier (ISCTR).
În domeniul Relaţiilor de Muncă au fost verificaţi 20 agenţi economici fiind constatate 13 deficienţe pentru care s-au dispus 13 măsuri de intrare în legalitate. Principalele neconformităţi identificate au fost neconcordanţe între documentele de evidenţă a muncii şi datele extrase din cartelele tahografice privind timpului de muncă prestat de conducătorii auto, nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte munca în zilele considerate de repaus săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte şi nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte delegarea conducătorilor auto. Au fost sancţionaţi 4 angajatori, fiind aplicate un număr de 5 sancţiuni contravenţionale.
În domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă au fost verificaţi 30 de agenţi economici, fiind constatate un număr de 17 deficienţe pentru care s-au dispus 17 măsuri de remediere cu termene de realizare precise. Principalele neconformităţi identificate au fost neefectuarea unei supravegheri medicale adecvate, la angajare şi periodic de către toţi lucrătorii, lipsa prevederilor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în fişele de post ale lucrătorilor, elaborarea unor instrucţiuni proprii privind securitatea şi sănătatea în muncă care nu ţin cont de particularităţile locurilor de muncă, organizarea necorespunzătoare a activităţii de prevenire şi protecţie la nivelul unităţii şi lipsa necesarului de dotare cu echipament individual de protecţie pentru lucrători. Au fost sancţionaţi 11 angajatori, fiind aplicate un număr de 17 sancţiuni contravenţionale.