Poliţiştii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au depistat, vineri dimineaţă, şi oprit în trafic, pe D.N. 25, în dreptul localităţii Vasile Alecsandri, un autoturism care circula cu viteza de 174 km/h, limita pe tronsonul respectiv fiind de 90 km/h. Conducătorul auto, un bărbat de 30 ani, din municipiul Galaţi a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, pentru depăşirea vitezei, cu amendă în valoare de 2.900 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru a perioadă de 90 de zile.
Sursa foto: Poliţia Rutieră, IPJ Galaţi