19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Galaţi, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Galaţi şi Inspectoratului Teritorial  de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani au continuat activităţile desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii faptelor prevăzute şi sancţionate de Codul Silvic. „Astfel, în ultima săptămână au fost efectuate 38 de acţiuni şi controale pe fondul forestier naţional şi privat, constatându-se 6 infracţiuni de tăiere ilegală de arbori şi furt de material lemnos. Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 71,5 metri cubi material lemnos, în valoare de 14.300 lei, un tractor cu două remorci şi două căruţe”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi.
Poliţiştii le reamintesc celor care transportă/comercializează material lemnos faptul că transportul materialelor lemnoase fără avize de însoţire ori fără doumentele comunitare echivalente acestora, precum şi transportul şi/sau comercializarea pomilor de Crăciun nemarcaţi cu sigiliul–crotaliu constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă între 2.000 – 5.000 lei şi confiscarea materialului lemnos.

Articole înrudite