
Tragedie în localitatea Comarnic, din judeţul Prahova. Mario Cofaru, un fotbalist de 16 ani care juca la echipa de juniori a clubului de fotbal Petrolul a murit spulberat de un tren care circula pe ruta Galaţi-Braşov, miercuri, 18 februarie 2026. Un pasager care a văzut totul a sunat imediat la 112, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
“Un înger s-a înălţat la cer, lăsând în urmă o lume mult prea întunecată fără zâmbetul lui.
Astăzi, comunitatea liceului nostru este mai săracă.
Mario Cofaru era elev în clasa a X-a uman, avea doar 16 ani… un copil la început de drum, cu vise, cu speranţe, cu o viaţă întreagă înainte. Încă ne este greu să vorbim despre el la trecut. Durerea este profundă, iar vestea pierderii sale ne-a îndurerat pe toţi.
Pentru colegi şi profesori, Mario va rămâne un chip drag şi o prezenţă care a adus energie şi pasiune în clasă.
Iubea sportul, în special fotbalul, pe care îl practica cu dăruire şi entuziasm. Pe teren dădea întotdeauna tot ce avea mai bun şi ne făcea mândri. Golul lăsat în urmă este greu de exprimat în cuvinte. Îl vom păstra însă viu în amintirile noastre, în momentele frumoase petrecute împreună şi în tot ceea ce a însemnat pentru fiecare dintre noi.
Gândurile noastre se îndreaptă în primul rând către familia lui, care trece printr-o suferinţă de neimaginat.
Le suntem alături cu toată compasiunea şi sprijinul nostru.
Odihneşte-te în pace, Mario!
Vei rămâne mereu în inimile noastre!”, transmite Liceul Simion Stolnicu.

“O veste cutremurătoare pentru familia Petrolul Ploieşti! Un foarte tânăr jucător al clubului nostru, Mario Cofaru (16 ani), a plecat, astăzi, dintre noi, lasând un gol imens în sufletele familiei, colegilor de echipă şi ale tuturor celor care l-au cunoscut.
Component al Grupei „U17”, Mario făcuse pasul către clubul nostru, în vara trecută, venind de la HM Junior Câmpina. A îmbrăcat, astfel, tricoul „galben-albastru” în meciurile din Liga Elitelor, disputate în acest sezon, şi avea o întreagă carieră promiţătoare în faţă.
Odihneste-te în pace, Mario! Condoleanţe familiei îndoliate!”, au transmis FC Petrolul Ploieşti şi Academia Petrolul.
Este o anchetă în curs a Poliţiei Prahova. Agenţii încearcă să înţeleagă exact ce s-a întâmplat în momentul în care tânărul de 16 ani a fost lovit de tren. Cel mai probabil acesta cobora din casa lui din Comarnic şi urma să meargă în Ploieşti la antrenamente, notează bzb.ro.
Acesta ar fi avut gluga pe cap şi nu ar fi văzut trenul circulând printre liniile de cale ferată. O zonă destul de periculoasă pentru a ajunge la gara din Comarnic. Asta este o primă ipoteză a poliţiştilor. Informaţiile se pot schimba în funcţie de probele adunate de poliţişti şi audierile făcute de aceştia.
Foto colaj: Facebook/ Observator Update