08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un nou şef la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi
Un nou şef la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi

Lt. col. Vasile Onu este de acum înainte noul inspector şef al ISU Galaţi. El l-a înlocuit la comanda ISU Galaţi pe col. Ionel Burlacu, cel care între timp s-a pensionat. Lt. col. Onu a fost împuternicit pentru o perioadă de 6 luni ca şef al ISU Galaţi, anterior acesta fiind adjunct al inspectorului şef. Potrivit datelor furnizate de către mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi, lt. col. Onu a urmat în perioada 1993-1998 cursurile Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, ulterior a urmat un curs postuniversitar cu durata de un an la Academia de Studii Economice Bucureşti, studiile de master la Universitatea „Danubius” din Galaţi şi alte cursuri de specializare in domeniul situaţiilor de urgenţă. Pe parcursul carierei a îndeplinit diferite funcţii. Din anul 1998 până în anul 2001 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Brigăzii de Pompieri Militari „Dobrogea” a judeţului Constanţa, iar din anul 2001 şi-a desfăşurat activitatea la Grupul de Pompieri Militari „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi, transformat ulterior in Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu”, îndeplinind  până în prezent mai multe funcţii: adjunct comandant Secţie de Pompieri, inspector de prevenire a incendiilor, şef birou asigurare tehnico-materială şi reparaţii, şef al compartimentului analiză, evaluare şi coordonare intervenţie din cadrul Centrului Operaţional, iar din anul 2014, în urma susţinerii concursului organizat la nivelul IGSU, îndeplineşte funcţia de adjunct al inspectorului şef. De-a lungul anilor, lt. col. Vasile Onu a participat la numeroase intervenţii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii, inundaţii şi alte situaţii cu grad de complexitate ridicat produse pe raza judeţului Galaţi.


Articole înrudite