De aproape o săptămână, la Galaţi, în curtea Spitalului de Urgență, a fost adusă o unitate mobilă de ATI cu 12 paturi (citește și Secţia mobilă de terapie intensivă COVID-19 a ajuns în Galaţi). Secția mobilă ATI a fost trimisă de Ministerul Sănătăţii la cererea Spitalului Judeţean şi a Direcţiei de Sănătate Publică, deoarece în acel moment toate cele 7 paturi, cât avea secţia ATI COVID de la Spitalul de Urgenţă, erau ocupate (citește și Anchetele epidemiologice de la Spitalul de Urgenţă Galaţi, sub lupa Ministerului Sănătăţii). Din păcate, deşi secția mobilă a venit, a fost instalată, cablată şi s-au pus şi corturi de decontaminare, ea nu este încă funcţională (citește și Galaţi: Terapia mobilă COVID-19 nu este încă operaţională). Asta din pricna lipsei de personal.
„Nu este de ajuns doar această unitate mobilă, a trebuit să facem racorduri de oxigen, la apă, la canalizare, să mai aducem câteva, cel puţin două containere, pentru ca activitatea să se desfăşoare în condiţii optime. Spitalul Judeţean este pe ultimii 100 de metri în închiderea procedurii de achiziţie pentru ventilatoare mecanice portabile pentru secţia de terapie intensivă, încă nouă. Noi am alocat bani de la CJ să se achiziţioneze 15 ventilatoare mecanice pentru terapie intensivă fixe şi nouă mobile. Astfel că, în secţia de terapie intensivă, la ora actuală, sunt 45 de paturi. Dintre care 7 sunt pentru persoane COVID. De aceea, împreună cu conducerea şi cu şefa ATI şi cu cei responsabili pe partea medicală, am decis dublarea capacităţii ATI COVID de la 7 la 12-13 paturi, astfel încât personalul medical să nu trebuiască să iasă din secţia ATI şi să ajungă în unitatea mobilă, afară. Eu am încredere pentru că domnul ministru şi DSP au spus că ne vor susţine cu personal medical pentru unitatea mobilă ATI şi cred că lucrul acesta se va întâmpla. Din punct de vedere al uitilităţilor, noi ne-am îngrijit să avem absolut tot ce îi trebuie, i-am rugat pe cei de la ISU să monteze aceste corturi până vin acele containere, ceea ce a trebuit să facă spitalul şi CJ-ul ne-am îngrijit şi s-a întâmplat, mai departe, în situaţia în care va creşte numărul de cazuri, atunci va fi nevoie de suplimentare cu personal medical. Gândiţi-vă că sunt 16.000 de persoane care se internează lunar în Spitalul Judeţean, nu sunt doar cei care sunt sunt cu COVID în terapie intensivă, ci sunt şi cei care beneficiază de operaţii, cei care au avut accidente. Din ceea ce ne-au spus specialiştii din ATI, ar fi nevoie de cel puţin 15 asistente şi 15 infirmiere“, a precizat Costel Fotea, preşedinte CJ Galaţi.
Problema de personal trebuie rezolvată la nivel local deoarece chiar dacă acum în ATI COVID sunt doar două cazuri, oricând situaţia poate escalada. „Avem nevoie de acea unitate mobilă de ATI, dar cu sprijin, şi am cerut sprijinul şi de la DSP şi de la Minister. Ne trebuiesc cadre medicale pentru ca unitatea să funcţioneze. Am trimis zece adrese la DSP şi la Minister. Până la urmă ni s-a spus că Spitalul de Copii ne va ajuta cu trei asistente ATI, dar nu este suficient, avem nevoie de circa 30 de persoane“, a precizat Alina Dobrea, managerul Spitalului de Urgenţă Galaţi. Tot ce se poate spera acum este că dacă situația devine din nou critică la Galaţi şi sunt necesare paturile din secţia ATI mobilă, să existe şi personalul necesar.