Peste 150 de pensionari au protestat, vineri, în faţa Prefecturii din Galaţi, acţiunea fiind organizată de Alianţa Pensionarilor pentru Dreptate 2011 Galaţi, alături de care s-au aflat şi lideri ai organizaţiilor de pensionari din Teleorman şi Giurgiu. Vârstnicii au cerut demisia Guvernului Cioloş, a ministrului Muncii, a preşedintei Casei Naţionale de Pensii, Ilieana Ciutan, dar şi a tuturor parlamentarilor gălăţeni, pe care îi consideră răspunzători pentru problemele financiare cu care se confruntă pensionarii. La nominalizarea de către liderul pensionarilor, Constantin Ciucă, a tuturor parlamentarilor cunoscuţi din Galaţi (Ştefan Viorel, Gheorghe Saghian, Roşca Lucreţia, Florin Pâslaru, Victor Paul Dobre dar şi Eugen Durbacă), cei prezenţi au huiduit generos, exprimându-şi astfel nemulţumirea faţă de activitatea acestora din Parlament. De altfel, nemulţumirile vârstnicilor erau trecute şi pe două pancarte ce aveau următoarele mesaje: “Guvernanţi, drepturile şi avantajele voastre sunt obligatorii, iar ale noastre sunt nesustenabile şi populiste!” şi “Politicienii şi guveranţii îşi aliniază salariile ca în UE iar pe noi, pensionarii, ne aliniază la taxele din UE“.
În timpul acţiunii de protest, vârstnicii au solicitat aplicarea Legii 192, adoptată în iunie 2015 şi care ar fi trebuit aplicată de la 1 ianuarie 2016, dar care nu s-a aplicat nici până acum. Legea prevede majorarea pensiilor celor încadraţi în grupe speciale de muncă şi ale căror pensii nu au fost majorate conform OUG 100/2008, numărul estimat al beneficiarilor din Galaţi fiind de 3.000, iar la nivel naţional, de 50.000.
"Ce aşteaptă? Să murim? De ce nu recalculează pensiile? Mereu ni se spune că nu există norme metodologice, dar ce norme îţi trebuie la un articol dintr-o lege?", a spus Ilie Popa, cel de-al doilea lider al protestarilor care au ieşit vineri în stradă. Pensionarii au mai cerut creşterea punctului de pensie astfel încât să ajunga la 45% din salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna o creştere a punctului de pensie de la 872 de lei, cât este în prezent, la 1.206 lei. O altă solicitare a pensionarilor este creşterea pragului pentru impozitarea pensiilor, în sensul ca pensiile să fie impozitate doar dacă depăşesc 3 puncte (pensii de peste 2.600 de lei). Dacă nu li se vor rezolva cererile, pensionarii gălăţeni sunt decişi să continue seria protestelor, inclusiv prin pichetarea ministerului Muncii.