Pentru a marca această zi, Teatrul de Păpuşi „Gulliver” va prezenta vineri spectacolul „Albă ca Zăpada”, la ora 10.00. \"Este una dintre cele mai iubite şi răspândite poveşti din toate timpurile. În viziunea celebrului cuplu Cristian şi Cristina Pepino, spectacolul îmbină clasicul cu modernul, combinând jocul actorilor cu păpuşile, pe muzica lui Dan Bălan\", ne-a declarat Carmen Bucur, reprezentant PR în cadrul Teatrului de Păpuşi Gulliver. Din distribuţia piesei fac parte actorii Elena Marin, Gina Geru, Ramona Păuc, Eduard Şişu, Marian Sterian şi Mircea Vâjâianu. După susţinerea spectacolului, cei mici vor fi invitaţi să urce pe scenă şi vor putea mânui personajele din poveste, adică pe însăşi Albă ca Zăpada sau câţiva dintre cei şapte pitici ai săi.
Duminică, de la ora 10.30, teatrul preferat al copiilor îi va purta pe cei mici într-o nouă aventură plină de neprevăzut, de această dată alături de simpaticul Muck cel Mic. Copiii, dar şi părinţii care îi vor însoţi, sunt invitaţi să vadă întâmplările inedite prin care trece eroul piesei, ajutat de o pereche de conduri fermecaţi şi un toiag aducător de comori, într-un spectacol educativ dar, în acelaşi timp, antrenant şi plin de culoare.