Three Days Grace revine în Bucureşti cu un concert special! Trupa va urca pe scenă în formula originală.
Pe 27 noiembrie 2025, Arena Laminor va răsuna de hit-uri îndrăgite marca Three Days Grace. Formaţia va pregăti cu un show special, mai ales că solistul Adam Gontier a revenit în componenţă, după o absenţă de peste un deceniu. Astfel, publicul îi va putea vedea pentru prima oară pe membrii fondatori - Adam Gontier, Brad Walst şi Neil Sanderson - împărţind aceeaşi scenă în România. În deschidere va concerta formaţia americană Badflower, notează infomusic.ro.
Biletele au fost puse în vânzare la începutul lunii mai, la preţuri cuprinse între 189 lei şi 700 lei, în funcţie de categoria şi perioada de achiziţionare.
Three Days Grace este o trupă canadiană de rock alternativ şi post-grunge, formată în 1997 de Adam Gontier (voce, chitară ritmică), Neil Sanderson (tobe) şi Brad Walst (bas). Ulterior li s-a alăturat Barry Stock (chitară principală), în 2003. Trupa a devenit cunoscută la nivel internaţional odată cu lansarea albumului de debut, "Three Days Grace" (2003), care a inclus hituri precum "I Hate Everything About You" şi "Just Like You".
Succesul a continuat cu albumele "One-X" (2006) şi "Life Starts Now" (2009), materiale ce au consolidat poziţia grupului în industria muzicală internaţională. În prezent, trupa lucrează la un nou album de studio.
Foto: Facebook - Matt Barnes