03 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mark Zuckerberg a avut o ieşire neaşteptată: De ce s-a înfuriat şeful Facebook
Mark Zuckerberg a avut o ieşire neaşteptată: De ce s-a înfuriat şeful Facebook

Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta, a avut o ieşire neaşteptată în timpul unei conversaţii live cu Jensen Huang, CEO-ul NVIDIA. El şi-a manifestat frustrarea faţă de platformele închise.
În cadrul discuţiei, care a început cu felicitări reciproce pentru succesul în domeniul inteligenţei artificiale, Mark Zuckerberg s-a abătut de la scenariul obişnuit şi a exprimat clar nemulţumirea sa faţă de ecosistemele restrictive, precum App Store-ul Apple.
Zuckerberg, cunoscut pentru stilul său controlat în apariţiile publice, a fost vizibil deranjat şi a declarat că reacţia sa faţă de refuzurile venite din partea furnizorilor de platforme este „f*** that” (în traducere liberă: „la naiba cu astea”).
„După ce am construit această companie timp de mulţi ani, unul dintre obiectivele mele pentru următorii 10 sau 15 ani este să ne asigurăm că putem construi tehnologia fundamentală pe care ne vom baza experienţele sociale, pentru că au fost prea multe lucruri pe care am încercat să le construiesc şi mi-a fost spus că nu pot, de către furnizorii de platforme”, a spus Zuckerberg.
Această reacţie a venit într-un context în care Zuckerberg a criticat în mod constant Apple pentru restricţiile impuse dezvoltatorilor şi pentru politica sa de control al aplicaţiilor. În timp ce Huang a comentat că această ieşire ar putea afecta oportunitatea de difuzare, Zuckerberg şi-a cerut scuze, recunoscând că se enervează atunci când discută despre platformele închise, relatează playtech.ro


Articole înrudite