Statul New York dă în judecată Valve

Statul New York a deschis un proces împotriva Valve, compania care deţine platforma Steam şi francize populare precum Counter-Strike, Dota 2, Team Fortress 2 sau noul titlu Deadlock. Motivul acţiunii în instanţă: utilizarea loot box-urilor, asociate cu minori şi practici similare jocurilor de noroc.

În plângerea depusă la un tribunal din Manhattan, procurorul general al statului, Letitia James, susţine că sistemul de loot box-uri implementat de Valve echivalează, în esenţă, cu gambling, încălcând constituţia şi legislaţia penală a statului. Argumentul principal este că obiectele valoroase sunt extrem de rare, în timp ce majoritatea recompenselor au o valoare infimă. Jucătorii pot cheltui bani reali pentru a cumpăra chei care deblochează aceste cutii şi oferă şansa de a obţine obiecte virtuale, precum skin-uri pentru arme sau personaje, adesea percepute ca simboluri de statut în comunitate.

Potrivit procurorului, Valve ar fi generat venituri de miliarde de dolari din vânzarea acestor chei, inclusiv în jocuri unde mecanismul de deschidere imită aparatele de tip slot machine, cu o animaţie în care o „roată” se învârte printre obiecte înainte de a se opri la unul câştigător. În plus, modelul de afaceri al companiei permite revânzarea obiectelor obţinute pe piaţa virtuală Steam Community Market, dar şi pe alte site-uri, Valve reţinând un comision de aproximativ 15% pentru fiecare tranzacţie.

În documentele depuse la dosar se arată că loot box-urile sunt deosebit de problematice deoarece sunt populare în rândul copiilor şi adolescenţilor. Plângerea citează date ale Departamentului de Sănătate Publică din Massachusetts, conform cărora expunerea la jocuri de noroc înainte de vârsta de 12 ani creşte de patru ori riscul dezvoltării unei dependenţe la maturitate.

Prin acest proces, Letitia James solicită oprirea practicilor contestate, rambursarea sumelor către jucători şi aplicarea unei amenzi de trei ori mai mari decât presupusele câştiguri ilegale obţinute de Valve. Loot box-urile au fost deja în centrul mai multor iniţiative de reglementare la nivel internaţional.

Din perspectiva multor jucători, demersul autorităţilor este un pas firesc. Sistemele care cer bani reali pentru a deschide cutii cu recompense aleatorii sunt percepute ca o formă mascată de jocuri de noroc, bazată pe mecanisme psihologice precum anticiparea, adrenalina şi eliberarea de dopamină. Chiar şi atunci când loot box-urile sunt oferite gratuit în joc, ele păstrează o componentă de hazard care exploatează dorinţa de a obţine obiecte rare şi valoroase, doar pentru ca, de cele mai multe ori, recompensa finală să fie una comună şi ieftină.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp