Mara Bănică şi Serghei Mizil n-au mai făcut faţă presiunii probei păpuşei gigant şi s-au oprit în mijlocul acţiunii.
În ediţia 11 din sezonul 8 Asia Express, de pe 23 septembrie 2025, Mara Bănică şi Serghei Mizil au avut parte de un moment plin de tensiune la scurt timp după ce au asamblat şi îmbrăcat păpuşa.
Deşi, iniţial, Serghei Mizil a fost cel care a preluat structura costumului, Mara a insistat să facă schimb de roluri dat fiind că nu se descurca în descifrarea hărţii.
Tensiunea dintre ei s-a resimţit încă din acest moment, însă mai târziu avea să izbucnească un adevărat conflict.
Văzând că nu reuşeşte să înţeleagă harta, Mara Bănică a răbufnit, cerându-i colegului său să renunţe la costum şi să se ocupe el de orientare. În momentul în care el a recunoscut că nu ştie nici el în ce direcţie să meargă, acesta a replicat imediat fără să se mai abţină: „Suntem doi proşti, stăm aici!”.
În cele din urmă, ea a preluat costumul, dar contrazicerile au început din nou.
„Întreabă oameni”, a fost îndemnul Marei care l-a făcut pe Serghei să se enerveze şi să strige cu putere: „Nu vreau!”. Ea a răspuns că în acest caz nu va mai înainta, moment în care colegul său a cerut echipei de filmat să oprească înregistrările video şi audio, iar ea s-a aşezat furioasă pe bordură.
„Nu mă mai uit la nimic. La nimic. Nu mai pot. Nu mă mai uit!” a strigat ea, în timp ce Serghei avea, de asemenea, o stare de nervi:
„Fizic am zis: Ăsta este finalul meu! Nu pot, fac infarct aici!” a mai adăugat ea la testimonial.
De aici cei doi au început să se certe, însă după o scurtă pauză au reuşit să se adune şi să continue proba. Serghei a preluat din nou costumul şi s-au motivat să se salveze măcar de la ultima şansă. (sursa a1.ro)
Reamintim că „Regina Regească”, Raluca Bădulescu, a dat startul crizelor de nervi la Asia Express 2025: https://www.monitoruldegalati.ro/mozaic/vreau-acasa-raluca-badulescu-criza-de-nervi-la-asia-express-video.html