Legendarul designer de modă Giorgio Armani a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat compania sa. Miliardarul italian este considerat primul creator, după Coco Chanel, care a adus o schimbare de durată în modul în care oamenii se îmbracă.
„Cu infinită tristeţe, Grupul Armani anunţă trecerea în nefiinţă a creatorului, fondatorului şi forţei motrice neobosite a sa: Giorgio Armani”, se arată în comunicatul casei de modă. Potrivit sursei citate, acesta s-a stins liniştit, înconjurat de cei dragi, şi a muncit până în ultimele zile, dedicându-se colecţiilor şi proiectelor sale. De-a lungul anilor, Armani a construit o viziune care a depăşit moda, influenţând fiecare aspect al vieţii cotidiene, cu o claritate şi un pragmatism remarcabile. Figura lui a rămas iubită şi respectată pentru capacitatea de a se conecta cu oamenii şi pentru implicarea constantă în sprijinul oraşului său, Milano.
Camera funerară va fi deschisă publicului la Milano, în incinta Armani/Teatro, între 6 şi 7 septembrie, însă înmormântarea va avea loc în privat, conform dorinţelor designerului.
Armani nu a participat la prezentările de modă din iunie, recuperându-se după o boală pulmonară. El plănuia însă un eveniment de amploare în cadrul Săptămânii Modei de la Milano, pentru a marca jumătate de secol de existenţă a brandului său.
Designerul va fi amintit în special pentru modul în care a reinventat costumul. A reuşit să-l facă mai fluid pentru bărbaţi şi să-l transforme într-un simbol al puterii pentru femei. Prin stilul său, a eliminat rigiditatea clasică a modei şi a deschis o nouă eră, în care bărbaţii au putut să se simtă sofisticaţi, iar femeile puternice şi sigure pe ele la locul de muncă.(sursa: adevarul.ro)
Foto: Mediafax