Orange România a activat tehnologia 5G+ în mai multe staţii de metrou din Bucureşti, marcând prima dată când o conexiune mobilă atinge viteze de până la 1 Gbps în subteran la nivel naţional. Odată cu instalarea noilor echipamente, inclusiv utilizatorii de 4G beneficiază de o experienţă mai stabilă şi mai rapidă.
Lansarea a început în noiembrie cu proiecte-pilot în staţiile Preciziei şi Păcii, fiind urmată de finalizarea lucrărilor în Piaţa Victoriei 1 şi 2. Cel mai recent, tehnologia 5G+ a fost activată în staţia Aviatorilor. Până la finalul lunii decembrie, Orange va extinde acoperirea în numeroase alte staţii de pe toate magistralele: Piaţa Romană, Universitate, Piaţa Unirii 1 şi 2, Tineretului, Aurel Vlaicu, Pipera, Constantin Brâncoveanu şi altele.
Obiectivul operatorului este să asigure o conexiune rapidă şi stabilă indiferent de locul în care se află călătorii – atât în staţii, cât şi în tuneluri. Modernizarea reţelei îmbunătăţeşte semnificativ şi performanţa 4G, oferind o conectivitate mai fiabilă în timpul deplasării.
Tehnologia 5G+ permite accesarea instantanee a aplicaţiilor, streaming video de calitate, transfer rapid de fişiere şi apeluri video fără întreruperi, chiar şi în mişcare. Pentru cei care folosesc metroul zilnic, avantajul principal este stabilitatea conexiunii în timpul navetei.
În plus, reţeaua 5G+ este mult mai eficientă energetic: cu cât mai mulţi utilizatori trec pe această tehnologie, cu atât scade consumul de energie per megabit transferat. Sistemul poate intra şi în mod economic atunci când traficul este redus, ceea ce îl face ideal pentru zone precum metroul, unde activitatea variază puternic pe parcursul zilei.
Orange intenţionează să finalizeze acoperirea completă a metroului bucureştean cu 5G+ până la finalul lui 2026. Investiţiile companiei în spectrul 5G şi 5G+ se ridică la 265 de milioane de euro pentru următorii 25 de ani, contribuind la extinderea unei reţele deja prezente în peste 70 de oraşe. Conform celor mai recente măsurători ANCOM – Netograf, Orange rămâne operatorul cu cea mai rapidă reţea mobilă şi cel mai rapid internet fix din România.
