Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a corupţiei au dispus "trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptei preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru săvârşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
În data de 07 martie 2025, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, în calitate de preşedinte al A.N.P.C., ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăţi comerciale care administrează un hotel în oraşul Sinaia, faptul că funcţionari din cadrul A.N.P.C. urmează să efectueze, în aceeaşi zi, un control tematic la hotelul respectiv, precum şi obiectivele controlului, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancţionării pentru nereguli în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor.
În concret, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone i-ar fi dat indicaţii reprezentantului hotelului cu privire la modul de pregătire a spaţiilor din unitatea hotelieră care urmau să fie prezentate funcţionarilor A.N.P.C. pentru verificare, pentru a asigura conformitatea.
Ulterior acestei informări, în vederea preîntâmpinării aplicării unor sancţiuni şi dispunerii unor măsuri corective de către funcţionarii publici din cadrul A.N.P.C., reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat, încălcări ale legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor.
În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancţionată de către reprezentanţii A.N.P.C.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", potrivit comunicatului DNA.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Articole similare: Piedone ridicat de procurorii DNA: «Am deranjat extrem de mult!»