Europarlamentarul Dan Nica a transmis un mesaj ferm în plenul Parlamentului European, adresându-se Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă şi Securitate, Kaja Kallas. Acesta a subliniat că flancul estic al Uniunii Europene trebuie tratat ca o prioritate strategică în actualul context de securitate. În cadrul aceleiaşi intervenţii, liderul Delegaţiei PSD în Parlamentul European, Dan Nica, a mai semnalat vulnerabilităţi majore în sectorul energetic european, menţionând că 80% din invertoarele utilizate în UE sunt produse în afara blocului comunitar, iar datele colectate de acestea sunt transmise tot în afara Uniunii.
„Flancul estic trebuie tratat ca o prioritate strategică în arhitectura de securitate a Europei. România, ca stat aflat în prima linie a frontierelor NATO şi Uniunii Europene, are nevoie de o prezenţă consolidată, inclusiv prin investiţii în infrastructura militară, mobilitate şi interoperabilitate pentru a răspunde ameninţărilor convenţionale şi hibride. Securitatea cibernetică şi războiul hibrid nu mai sunt riscuri viitoare. Le-am trăit şi le trăim în prezent. România a fost ţinta acestor atacuri hibride, inclusiv în timpul campaniilor electorale care s-au desfăşurat în ultimele luni în România. Avem o mare vulnerabilitate în sectorul energetic. 80% din invertoarele care sunt folosite în sistemele energetice din Uniunea Europeană sunt din afara UE. Mai mult decât atât, toate datele sunt colectate şi transmise în afara Uniunii Europene. Este inacceptabil pentru industria strategică, care are atât de mare impact şi poate avea un impact negativ catastrofal, să acceptăm aceste lucruri. Consolidarea capăcităţilor de apărare şi nevoie de a investi în industria de Apărare este o necesitate atât pentru România, cât şi pentru celelalte state. Vreau să vă atrag atenţia asupra noilor tehnologii. Uniunea Europeană trebuie să investească acolo unde avem nevoie de apărare la cel mai înalt nivel tehnologic pentru că doar aşa putem să ne asigurăm că suntem protejaţi şi democraţia noastră nu poate fi suspusă niciunui fel de ameninţări şi nici nu poate fi pusă la îndoială identitatea noastră ca naţiuni europene”, a susţinut Dan Nica în plenul Parlamentul European (video mai jos).