03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Iohannis: România îşi doreşte, în mod onest, o reconectare cu întregul continent african
Iohannis: România îşi doreşte, în mod onest, o reconectare cu întregul continent african

România îşi doreşte, în mod onest, o reconectare cu întregul continent african, în mod particular cu Senegalul, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, la vernisajul expoziţiei "Dialog în oglindă - Măşti tradiţionale româneşti / Măşti tradiţionale africane", la Muzeul Civilizaţiilor Negre din Dakar.
Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, şeful statului a subliniat că expoziţia "are o semnificaţie profundă pentru relaţia dintre România şi Africa, în particular dintre România şi Senegal".
"Vedem astăzi expuse aici dovezi clare ale apropierii între spaţii culturale geografic îndepărtate, dar între care există punţi nebănuite. Dialogul pe care expoziţia îl propune este în spiritul reconectării spaţiilor culturale şi al înţelegerii reciproce mai profunde", a afirmat Iohannis.
În acest context, preşedintele a menţionat prezenţa la eveniment a specialiştilor senegalezi care au studiat în România.
"În cadrul consultărilor cu preşedintele Sall am reconfirmat faptul că Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african şi sunt convins că rezultatele acestei vizite vor fi substanţiale şi vor dăinui. Închei prin a sublinia că România îşi doreşte, în mod onest, o reconectare cu întregul continent african, în mod particular cu Senegalul, iar evenimentul de astăzi adaugă importante noi valenţe unei relaţii tradiţionale solide", a subliniat Klaus Iohannis.

Expoziţia "Dialog în oglindă - Măşti tradiţionale româneşti / Măşti tradiţionale africane" este realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).
Pentru a arăta bogăţia şi varietatea măştilor din România, echipa MNŢR a ales două tipuri de piese: măşti tradiţionale realizate recent de artizani din principalele regiuni ale ţării în care sunt încă purtate, fotografii vechi, de arhivă şi fotografii realizate în epoca contemporană de Nicu Mihali, care prezintă obiceiurile cu măşti.
Cele 41 de măşti româneşti din expoziţie sunt realizate de artizani din principalele regiuni în care se păstrează obiceiul. Aceştia perpetuează meşteşugurile moştenite din generaţiile trecute, inovând şi modernizând constant masca, formă de expresie artistică şi rituală.
Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul Civilizaţiilor Negre din Dakar până pe 20 decembrie, notează Agerpres.


Articole înrudite