29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ludovic Orban a depus plângere la Poliţie împotriva celor care l-au agresat la protestul AUR
Ludovic Orban a depus plângere la Poliţie împotriva celor care l-au agresat la protestul AUR

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a depus luni, la Secţia 17 Poliţie din Capitală, o plângere penală împotriva celor care l-au agresat în urmă cu câteva zile la protestul organizat de AUR în faţa Parlamentului.
Orban anunţa miercurea trecută că nu i s-a permis accesul în Parlament pe la intrarea deputaţilor de către dispozitivul de jandarmi, în jurul clădirii fiind şi protestatari AUR, printre care "bătăuşi de profesie", care l-au înjurat şi lovit cu coatele şi picioarele.
"Nu mi s-a permis accesul în Parlament ca deputat de dispozitivul de jandarmi, deşi am solicitat în mod expres acest lucru jandarmilor de la poartă, spunându-le că este normal şi firesc ca deputat ce sunt să mi se permită accesul, nu pe poarta cu maşini, ci pe poarta de intrare personal. Mi s-a interzis accesul. (...) Am fost obligat, ca să pot intra în Parlament, că trebuia să intru pe la Senat, să traversez Strada Izvor, să mă duc pe Bulevardul Libertăţii. Acolo erau patru grupuri de manifestanţi. În prima parte, până când jandarmii nu mi-au permis accesul, manifestanţii din faţa intrării, nimeni n-a avut nimic cu mine", explica atunci Orban.
El arăta că a traversat Strada Izvor înconjurat "şi de nişte jandarmi". "Şi nu doresc niciunui cetăţean să păţească din partea nimănui ceea ce am păţit. Am fost scuipat, am fost înjurat, am fost îmbrâncit în repetate rânduri, am fost lovit atât la vedere, cât şi lovit mişeleşte, cu coate şi cu picioare, ca să înţelegeţi că sunt nişte bătăuşi de profesie care sunt adunaţi acolo şi care nu s-au mişcat natural împotriva mea, ci au fost provocaţi, asmuţiţi să comită acte de violenţă împotriva mea. Cine erau acolo? AUR, marea majoritate a manifestanţilor sunt manifestanţi AUR care sunt instigaţi să aibă un asemenea comportament violent. N-au făcut-o de capul lor, au fost pur şi simplu instigaţi, au fost parlamentari AUR prezenţi acolo, au fost lideri AUR prezenţi acolo între manifestanţi", susţinea Ludovic Orban, notează Agerpres.


Articole înrudite