20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Jurnaliştii Florin Condurăţeanu şi Sorin Ovidiu Bălan, împreună cu reprezentanţii conducerii PPDD, în frunte cu preşedinta Simona Man, au participat sâmbătă la şedinţa de bilanţ a organizaţiei judeţene a partidului. Manifestarea, care a avut loc la Teatrul Dramatic în prezenţa a circa 350 de reprezentanţi ai partidului, a fost un prilej pentru preşedintele PPDD Galaţi, Eugen Chebac, de a face un rezumat a activităţii desfăşurate în ultimul an de zile. Preşedintele PPDD, Simona Man, a apreciat activitatea PPDD Galaţi şi a ţinut să le spună celor prezenţi că USL pierde din electorat însă voturile celor nemulţumiţi de actuala guvernare nu se vor îndrepta către partid decât dacă reprezentanţii lui vor şti să transmită un mesaj credibil cu ocazia alegerilor europarlamentare. Simona Man susţine că partidul ar fi în creştere în preferinţele electoratului şi că nu este adevărat că PPDD s-ar afla în disoluţie. Secretarul general al partidului, prezent şi el la Galaţi, le-a a cerut consilierilor judeţeni şi municipali să facă opoziţie, mai precis să voteze proiectele atunci când este cazul şi le-a trasat şi o ţintă pentru alegerile europarlamentare, şi anume obţinerea a cel puţin 20% din voturi. Preşedintele Eugen Chebac, dar şi cei prezenţi în sală i-au asigurat pe reprezentanţii conducerii PPDD că vor atinge obiectivele trasate şi a mai precizat că „trebuie să ne uităm spre viitor însă fără să uităm trecutul”. Eugen Chebac i-a anunţat pe cei prezenţi că OTV va reîncepe să emită începând cu data de 16 septembrie. La întâlnirea de bilanţ au fost prezenţi senatorul PPDD Galaţi Nicolae Marin, preşedintele organizaţiei municipale a PPDD, Picu Apostol Roman, primarul comunei Pechea, reprezentanţii conducerii judeţene a partidului, aleşii local,i dar şi reprezentanţi ai partidului din judeţul Brăila precum şi alţi parlamentari din alte judeţe.

Articole înrudite