29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Casa lui Miron Mitrea din Delta Dunării, incendiată intenționat de un angajat
Casa lui Miron Mitrea din Delta Dunării, incendiată intenționat de un angajat

Pompierii militari tulceni au fost solicitaţi, marţi, 5 septembrie 2023, în jurul orei 16:30,  să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa de vacanţă din localitatea Crişan, judeţul Tulcea. Către locul intervenţiei, s-au deplasat 7 subofiţeri, cu două ambarcaţiuni, din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan.
La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperişul clădirii. Pompierii militari au localizat şi lichidat incendiul după aproximativ 4 ore. Casa fiind acoperită cu stuf, flăcările s-au extins cu repeziciune, îngreunând astfel intervenţia pompierilor.
În urma incendiului, au ars 7 camere din clădire, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp. Potrivit, surselor oficiale, cauza probabilă de producere a focului a fost stabilită ca fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Neoficial, se pare că un paznic, om bun la toate, aflat în stare de ebrietate, a stropit cu benzină casa şi i-a dat foc. 
Casa are mai multe apartamente, fiecare cu alt proprietar, unul dintre proprietarii casei fiind Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, fost parlamentar PSD de Vrancea. S-a retras din politică după ce, în 2015, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită.


Articole înrudite