Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care intenţiona să introducă în România cinci butelii cu agent refrigerant, deşi nu deţinea autorizaţie de transport pentru astfel de substanţe.
"În data de 03 iulie a.c., în jurul orei 15.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea/ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 49 de ani, în calitate de conducător auto al unui autocar înmatriculat în R. Moldova. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi asupra bagajelor, ocazie cu care au fost descoperite, în remorca autocarului, cinci butelii cu agent refrigerant, tip R134A, cu greutatea netă a buteliei de 13,6 kg", transmite ITPF Iaşi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transport ilegal de substanţe şi preparate periculoase şi contrabandă calificată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.