O fată de 14 ani a fost transferată în comă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sf. Ioan’ din Galaţi, miercuri dimineaţă, după ce a fost rănită grav într-un accident cu trotineta electrică, la Odobeşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
Potrivit poliţiei, un băiat de 14 ani, care conducea o trotinetă electrică având fata ca pasageră, ar fi încercat să evite un pieton şi s-a dezechilibrat, acroşând un băiat de 15 ani, aflat în staţia de autobuz.
‘Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 21:30, un minor în vârstă de 14 ani, din oraşul Odobeşti, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe strada Ion Meţianu, având ca pasager o minoră de 14 ani, a încercat să evite un pieton şi s-a dezechilibrat. În urma manevrei, a acroşat un alt pieton, minor, în vârstă de 15 ani, care se afla pe partea carosabilă, în zona unei staţii de transport public. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea uşoară a pietonului şi cu rănirea gravă a pasagerei aflate pe trotinetă, care a fost preluată de un echipaj medical în stare comatoasă şi transportată iniţial la UPU Focşani, ulterior fiind transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Galaţi’, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea, potrivit monitoruldevrancea.ro.
Fata de 14 ani a fost intubată şi ventilată mecanic şi, după ce a fost stabilizată în UPU Focşani, a fost transferată la spitalul din Galaţi.
‘Victima în vârstă de 14 ani, sex feminin, inconştientă, cu politraumatism prin accident rutier, a fost preluată de către echipajul medical tip C2 (…), a primit îngrijiri medicale de urgenţă, fiind intubată şi ventilată mecanic şi a fost predată în UPU Focşani. După stabilizarea în UPU Focşani, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sf. Ioan’ Galaţi, la chirurgie pediatrică’, a precizat Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea, potrivit radioiasi.ro.
Şi băiatul de 15 ani, care se afla în staţia de autobuz, a fost transportat la UPU Focşani pentru investigaţii medicale.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind în desfăşurare pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale accidentului.