Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care s-a prezentat la control cu un autoturism neînmatriculat şi pentru care a înaintat o poliţă de asigurare tip carte verde ce s-a dovedit a fi falsă.
"În data de 22 august a.c., în jurul orei 00.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 20 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Regatul Unit al Marii Britanii. La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat pe lângă documentele solicitate şi o poliţă de asigurare tip carte verde obligatorie pentru autovehiculul condus. În urma inspecţiei amănunţite a documentelor prezentate şi a verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noştri au constatat că autovehiculul în cauză figurează ca fiind radiat din circulaţie, iar poliţa de asigurare tip carte verde prezentată este falsă", potrivit ITPF Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.