
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Republica Moldova care a prezentat la control un permis de conducere american, fără a deţine şi permis internaţional.
În data de 18 martie a.c., în jurul orei 14.00, la PTF Sculeni – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un bărbat în vârstă de 28 de ani.
Cu ocazia verificărilor, acesta a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile din SUA. În urma controalelor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere internaţional, documentul prezentat nefiindu-i valabil pentru a conduce pe teritoriul României.
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are acest drept, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.