
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetăţean al Republicii Moldova, asupra căruia a fost descoperit un certificat de competenţă profesională fals.
În data de 13 februarie, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un bărbat în vârstă de 37 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în România.
Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport şi persoanei, poliţiştii de frontieră au descoperit asupra acestuia un certificat de competenţă profesională, similar documentelor emise de autorităţile din Polonia, pe care erau inscripţionate fotografia şi datele sale de identificare.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului, poliţiştii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat că a achiziţionat certificatul cu suma de 300 de euro, cu intenţia de a se angaja.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.