15 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şi-a snopit soacra şi fosta iubită în bătaie! Bărbatul a fost săltat de poliţie în toiul nopţii
Şi-a snopit soacra şi fosta iubită în bătaie! Bărbatul a fost săltat de poliţie în toiul nopţii

S-a întâmplat la Brăila, unde un bărbat a fost reţinut de poliţişti şi arestat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie si violenţă în familie. Astfel, la data de 19 noiembrie 2023, ora 02.30, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila au reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Romanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi violenţă în familie.
Din cercetări a reieşit că, la data de 18 noiembrie 2023, în jurul orei 14.30, bărbatul, ar fi pătruns într-o anexă a locuinţei fostei sale concubine, situată în localitatea Romanu şi a agresat-o pe soacra sa de 55 de ani. Ulterior, ar fi pătruns în locuinţă şi ar fi lovit-o cu pumnii în zona feţei şi pe fosta sa concubină de 34 de ani, încălcând astfel obligaţiile ce i-au fost stabilite prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Brăila pe o perioadă de 3 luni.
Poliţiştii au întocmit formular de evaluare a riscului în urma agresiunii bărbatului faţă de soacra sa, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu. Duminică, 19 noiembrie 2023, bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a admis propunerea fomulată de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Brăila şi l-a prezentat instanţei de judecată, fiind dispusă arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul a fost introdus în C.R.A.P. Brăila.


Articole înrudite