
O brăileancă în vârstă de 61 de ani şi un bărbat în vârstă de 44 de ani au fost amendaţi de către Poliţia Locală Brăila în baza Legii 61/1991 pentru neluarea măsurilor necesare pentru supravegherea minorilor sub 16 ani, după ce minorele pe care le aveau în grijă au săvârşit acte de vandalism, respectiv au încurajat producerea lor, asupra unor monumente istorice din municipiul Brăila.
În fapt, în seara zilei de 20.03.2026, în jurul orei 20.05, una dintre minore, în vârstă de 11 ani, s-a urcat atât pe ceasul din Piaţa Traian, cât şi pe grupul statuar din zonă, cealaltă, în vârstă de 14 ani, încurajând-o şi filmând momentele, clipurile fiind distribuite pe reţelele de socializare. Poliţiştii locali le-au depistat în scurt timp pe cele două minore, acestea fiind conduse la sediu, de unde au fost preluate de tată, respectiv de bunică.
Suplimentar, Primăria Municipiului Brăila va sesiza instituţiile abilitate în vederea cercetării faptelor şi atragerii răspunderii penale pentru vandalizarea şi distrugerea monumentelor istorice.