19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul a pierdut nemeritat cu Vasas
Oţelul a pierdut nemeritat cu Vasas

Liga a 2-a la fotbal feminin a programat duminică partidele celei de-a doua etape din retur. La prima apariţie în faţa propriilor suporteri din acest an, Oţelul a dat o replică consistentă celor de la Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, o echipă cu pretenţii la promovare dar în ciuda eforturilor făcute a trebuit să se recunoască învinsă. „Astăzi am avut parte de cel mai bun joc făcut de fete de când sunt în fotbalul feminin mai exact din 2015, doar ghinionul a făcut să pierdem. Am controlat jocul, am avut ocazii clare de a marca de 1 x 1, nu am cedat nici măcar la 3-0 deoarece am fost mai mereu peste adversar. Sunt mândru de fete, au jucat ceea ce a trebuit, am avut atitudine, ambiţie, dăruire totală şi am demonstrat că la Galaţi fetele merită susţinerea noastră. Nu am ce reproşa de data asta nimănui deoarece am jucat ceea ce a trebuit şi mă repet dar la capitolul dăruire, muncă şi ambiţie suntem printre cei mai buni. Vom munci mai mult ca să demonstrăm că merităm mai mult. Vă mulţumesc pentru ceea ce oferiţi, este extraordinar ceea ce faceţi şi sunt fericit că am şansa să lucrez cu voi. Mulţumim suporterilor pentru susţinerea necondiţionată şi galeriei care astăzi a fost peste ceea ce există în fotbalul feminin românesc. Astăzi a debutat cu dreptul Maria Comănescu, o junioară născută în 2009 şi, nu uitaţi o veţi vedea jucând garantat la naţională”, a concluzionat antrenorul Gabi Călinescu. Rezultat final: Oţelul -Vasas 1-3, golul nostru a fost marcat de Daniela Dumitru, care a transformat penaltiul scos de Georgiana Munteanu. 11-le de start pentru echipa gălăţeană: Issabelle Bengescu -Maria Comănescu, Alina Cimpoieş, Lavinia Bot, Andreea Surcică -Beatrice Ghibrigiu -Daniela Dumitru, Diana Drosu, Alexia Dică, Georgiana Munteanu -Ioana Sfetcu. Au mai intrat: Adelina Crăciun, Gabriela Stoica, Denisa Petean, Denisa Stoica. Oţelul se menţine pe locul 4 cu 21 puncte şi va juca runda viitoare, pe 24 martie în fieful liderului Vulpiţele Galbene Roman. *sursa foto: Sportul Ilustrat

Tag-uri:

Articole înrudite