09 SEPTEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tricolorii joacă un meci decisiv la Nicosia
Tricolorii joacă un meci decisiv la Nicosia

România va juca marţi, de la ora 21.45, la Nicosia, cu selecţionata Ciprului, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, iar tricolorii au nevoie doar de victorie pentru a mai spera la calificare. „Echipa Ciprului s-a schimbat, într-adevăr, noul antrenor a adus în relaţia sa cu jucătorii un aspect important, acela în care agresivitatea şi disponibilitatea de sacrificiu, viteza, jocul aerian sunt puse în prim plan, mai puţin organizarea de joc de tip spaniol. Deci, un joc cu un fotbal direct, agresiv, în care jucătorii folosesc la maximum calităţile lor, un joc bazat pe mingi lungi şi se vede acest lucru şi în progresul pe care l-au făcut în ultimul timp, punând în dificultate şi Bosnia şi Austria. În ambele meciuri nu meritau să piardă. Ciprioţii se vor dărui cu o intensitate care nu vreau să ne surprindă. Trebuie să punem jocul pe calităţile noastre, pe ceea ce ştim noi să facem. Întâlnim o echipă care şi-a reconsiderat tipul de joc, care îşi bazează jocul pe calităţile individuale. La ei nu se pune prea mult accentul pe relaţiile de joc, ci pe un angajament al jucătorilor. Ei când ies la minge, atacă omul, nu atacă mingea, există această presiune de dezechilibru. Băieţii trebuie să nu se relaxeze, pentru că duelurile individuale vor fi determinante în desfăşurarea jocului. Pe urmă, noi trebuie să arătăm calităţile noastre, calitatea superioară a paselor, jocul combinativ superior şi din această confruntare, din două stiluri diferite, vom vedea ce joc iese”, a declarat selecţionerul Mircea Lucescu.


Articole înrudite