Montarea repartitoarelor de căldură devine obligatorie din 2016 pentru cei care primesc agent termic de la sistemul centralizat. Numai că în Galaţi foarte multe asociaţii au renunţat de mult la ...
Propunerea de "Regulament pentru amplasarea, proiectarea, autorizarea, executarea, funcţionarea şi postutilizarea construcţiilor cu caracter provizoriu în municipiul Galaţi" formulată de Institu ...
Administratorul special al Electrocentrale, Mustafa Sinan, ne-a declarat că Adunarea Creditorilor, în şedinţa de luni, a decis prelungirea perioadei în care se va furniza apă caldă, până la f ...
Din cele 150 de locuri de muncă oferite şomerilor gălăţeni de către o firmă din Timiş, doar 35-40 au fost ocupate după ce societatea a organizat trei burse ale locurilor de muncă în Tecuci, ...
Pentru al doilea an consecutiv, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi organizează o a treia sesiune de admitere (după cea din vară şi din toamnă), în speranţa că îşi va ocupa toate locur ...
Ziua donatorului de celule stem hematopoietice se sărbătoreşte în fiecare a treia sâmbătă a lunii septembrie a fiecărui an şi va avea prima sa ediţie în 2015. Obiectivul principal este acel ...
Cele aproape 400 de hectare de vie ale staţiunii de cercetare vitivinicole de la Tg. Bujor sunt numai bune de cules. Va ieşi anul acesta vin mai puţin cu 10-20%, din cauza viscolului din iarnă şi ...
În ciuda faptului că nivelul Dunării este mult scăzut faţă de anul trecut, traficul mărfurilor tranzitate în primele opt luni ale acestui an, prin porturile Administraţiei Porturilor Dunării ...
Mediatizată în noiembrie 2014 de însuşi ministrul de la acea vreme a Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, finanţarea proiectului „Platformă multimodală de containere în portul Galaţi” ...
Cu toate că atât primul ministru Victor Ponta cât şi preşedintele Klaus Iohannis au anunţat că numărul maxim de refugiaţi pe care îi poate primi ţara noastră este 1.785, preşedintele Comi ...
Sunt prea puţini medici în mai toate unităţile medicale din ţară. Nu toţi absolvenţii facultăţilor de medicină vor să vină să lucreze în alt oraş, dacă nu este vorba de Capitală sau ...
Nici măcar unul din cele nouă cămine studenţeşti ale Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi nu va mai fi racordat, în această iarnă, la sistemul centralizat de încălzire al oraşului, a ...
Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi avertizează gălăţenii care pleacă sau se întorc din state ale Orientului Mijlociu asupr ...
Mutarea celor 900 de elevi ai Colegiului Naţional „Al. Ioan Cuza” din actualul sediu (expertizat cu risc seismic) în unul din spaţiile fostei Facultăţi de Chimie Alimentară nu va mai avea lo ...
Daca acum 8 ani acordarea autorizaţiei integrate de mediu a ArcelorMittal Galaţi se făcea într-un cadrul festiv, în prezenţa oficialităţilor de la Bucureşti dar şi a reprezentanţilor conduc ...
Societatea publică de transport local a fost obligată de Judecătoria Galaţi şi recent de către Tribunal la plata a zeci de mii de lei pe lună în favoarea unei familii de gălăţeni, care recl ...