23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria Galaţi vrea să elimine chioşcurile hidoase de pe domeniul public
Primăria Galaţi vrea să elimine chioşcurile hidoase de pe domeniul public

Primăria municipiului Galaţi încearcă să dea un aspect unitar peisajului urban, astfel că unul dintre elementele supărătoare din punct de vedere vizual, şi nu numai, trebuie adus la standarde moderne. Este vorba despre construcţiile provizorii, mai exact chioşcurile, tonetele, cabinele, modulele, terasele sezoniere şi copertinele sau pergolele amplasate haotic până acum. Fostul primar a început demolarea chioşcurilor amplasate pe trotuare sau spaţii verzi, însă mulţi dintre chioşcarii care scăpaseră de demolare au sperat ca odată cu schimbarea primarului, chioşcurilor lor să reziste. Vor rezista, dar nu oricum şi nu oriunde.
Conform Regulamentului pentru amplasarea, proiectarea, autorizarea, executarea, funcţionarea şi postutilizarea construcţiilor cu caracter provizoriu în municipiul Galaţi, ce urmează a fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului Local, chioşcurile vor fi amplasate numai în anumite locuri stabilite de Primărie şi vor avea un aspect unitar, adică celor care vor solicita autorizaţie li se vor pune la dispoziţie o serie de modele pe care trebuie să le respecte.

Unde nu pot fi amplasate chioşcuri

Amplasarea de construcţii cu caracter provizoriu este interzisă în următoarele situaţii:
- în zonele în care a fost restricţionată/interzisă amplasarea construcţiilor cu caracter provizoriu prin Regulamentul local de urbanism aferent documentaţiilor de urbanism aprobate în condiţiile legii, ori, după caz, prin hotărâri ale consiliului local;
- pe spaţiile verzi în condiţiile respectării Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor;
- pe zona carosabilă a străzilor şi a drumurilor, indiferent de categoria acestora;
- pe căile de acces în instituţiile publice;
- în vecinătatea clădirilor aflate în stare avansată de deteriorare;
- pe domeniul public în interiorul intersecţiilor şi al sensurilor giratorii, precum şi în spaţiul de până la 50 m faţă de acestea, în spaţiul destinat circulaţiei autovehiculelor şi semnalizării rutiere, în zone în care desfăşurarea în condiţii normaIe a traticului ar putea fi perturbată;
- în staţiile pentru mijloace de transport în comun, cu excepţia celor specifice, destinate adăpostirii persoanelor şi a celor conexe (afişaj publicitar).
Este interzisă amplasarea construcţiilor comerciale în zona centrală, în zoneIe construite protejate, în zonele de protecţie ale siturilor/ monumentelor cu valoare istorică/ arhitecturală/ arheologică şi în alte zone similare, stabilite prin documentaţia de urbanism Plan Urbanistic Zonal «Zone Construite Protejate ale municipiului Galaţi».

Cum vor arăta construcţiile provizorii

Chioşcurile ce adăpostesc spaţii comerciale alimentare sau nealimentare, spaţii pentru alimentaţie publică, spaţii pentru prestări servicii amplasate pe domeniul public şi/sau privat al statului sau al municipiului vor fi proiectate şi realizate conform liniilor directoare stabilite prin regulament astfel:
- amplasarea se va realiza fie individual, fie în ansambluri unitare (galerii) compuse din module similare sau având elemente repetabile, generând o imagine dinamică, armonioasă;
- modelele de construcţii cu caracter provizoriu amplasate individual sau în ansambluri unitare sunt cele cuprinse în Anexa Regulamentului, modelul aferent fiecărui amplasament urmând a fi pus la dispoziţia celor interesaţi odată cu caietul de sarcini pentru licitaţie, în vederea atribuirii contractului de închiriere. Respectarea modelului aferent fiecărui amplasament este obligatorie, fiind interzise orice modificări ulterioare obţinerii autorizaţiei de construire, privind plastica faţadelor, culorile, forma şi dimensiunile golurilor, amplasarea de copertine etc.
- la stabilirea amplasamentului se vor studia accesele carosabile şi pietonale (aprovizionare, personal), parcaje, posibilitatea racordării fiecărei construcţii la reţelele de utilităţi, punându-se accentul pe funcţionarea corectă a întregului ansamblu;
- suprafaţa de teren nu va fi ocupată integral de construţia cu caracter provizoriu, se vor folosi suprafeţe de teren pentru acces, pentru amplasarea de elemente mobile aferente funcţionării (vitrine, recipienţi pentru deşeuri, loc de fumat etc.);
- la elaborarea proiectelor se va urmări respectarea întocmai a ambianţei/caracterului zonei şi îmbunătăţirea imaginii urbane existente;
- în vederea realizării ansamblurilor/galeriilor de construcţii cu caracter provizoriu, este admis ca solicitanţii să întocmească proiecte unitare ce vor fi avizate de către o comisie.

Ce se va întâmpla cu chioşcurile deja existente

Conform Regulamentului de care vorbim, „onstructiile cu caracter provizoriu autorizate până la data intrării în vigoare a prezentului Regulament pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate, până la data rezilierii contractelor de închiriere pe teren. În condiţiile restructurării urbane, contractuI de închiriere pentru terenul ocupat de construcţii cu caracter provizoriu poate să înceteze prin denunţarea unilaterală formulată de către proprietarul de teren. Deţinătorii construcţiilor cu caracter provizoriu aflate în această situaţie au obligaţia să se conformeze (...), în caz contrar, autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la aplicarea sancţiunilor şi prevederilor reglementate prin legislaţia în vigoare”.


Articole înrudite