Iohannis a vizitat vineri, pe 7 noiembrie, două oraşe „roşii”. Agenda a inclus o vizită în Combinat, un miting la Brăila şi revenirea la Galaţi, pentru un miting desfăşurat pe parcursul ...
În numai o săptămână, în Maternitatea Spitalului de Urgenţă Galaţi izbucneşte un al doilea scandal de malpraxis, după cel apărut la finalul săptămânii trecute şi care viza decesul unui ...
O comisie a Ministerului Sănătăţii, alcătuită dintr-un membru al Corpului de Control al Ministerului şi doi experţi pediatri de la un spital din Capitală, a descins miercuri dimineaţă la Sp ...
Tribunalul Galaţi s-a pronunţat ieri în dosarul lui George Cubasa, fost director al Apaterm, care, în opinia noii conduceri a societăţii, ar fi fost bun de plată pentru 143.000 de lei în contu ...
Deşi Poliţia Locală Galaţi anunţa că de la 1 noiembrie va pune în aplicare prevederile hotărârii care interzice staţionarea voluntară pe drumurile publice şi terenurile care aparţin domen ...
După disponibilizarea recentă a 100 de angajaţi ai Apaterm, care a avut loc în urmă cu câteva zile, o parte din angajaţii rămaşi au primit o nouă sarcină de la conducerea societăţii local ...
Numărul şomerilor din judeţul Galaţi, judeţ care înregistrează una din cele mai mari rate ale şomajului din ţară, a crescut cu încă o sută, fiind practic vorba de 100 de salariaţi ai soc ...
Primăria Galaţi a anunţat că, începînd de miercuri seară, va începe furnizarea căldurii în sistem centralizat. Decizia a fost luată după ce CET Galaţi a informat Primăria că începând ...
După Revoluţie, în democraţie adică, am avut de şase ori puterea de a decide cine să ne conducă de la Cotroceni. Ofertele au fost dintre cele mai diverse, dar poporul român a ales, invariabil ...
Nici în mandatul primarului Marius Stan, din care au trecut mai bine de doi ani, la fel ca şi în mandatul primarului Dumitru Nicolae, asigurarea căldurii pe timp de iarnă fără probleme rămâne ...
Carmen Sandu, directorul Agenţiei de Mediu, ne-a atras atenţia asupra focarelor de infecţie pe care le prezintă firmele de colectare a deşeurilor aflate în plin oraş. Avertismentul a venit cu o ...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi organizează vineri, începând cu ora 9.00, “Bursa locurilor de muncă în domeniul confecţiilor textile”. Evenimentul, organizat l ...
A scăzut numărul gălăţenilor răciţi dar a crescut numărul celor internaţi din cauza complicaţiilor apărute la gripa sau viroza de care suferă. În ultima săptămână de monitorizare a si ...
A 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi a fost deschisă luni de piesa "Spiritul de familie", în regia binecunoscutului artist Radu Beligan şi pusă în scenă de trupa Teat ...
Tribunalul Galaţi a stabilit zilele trecute legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul unui profesor de matematică, judec ...
Tribunalul Galaţi l-a condamnat ieri la închisoare pe viaţă pe gălăţeanul care i-a şocat pe anchetatori după ce a luat viaţa unui om şi i-a agresat sexual fiica doar pentru că victima refu ...