26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Al treilea protest în combinatul gălăţean: "Nu suntem la frizerie să ne dea 50 sau 100 lei mărire la salariu"
Al treilea protest în combinatul gălăţean: "Nu suntem la frizerie să ne dea 50 sau 100 lei mărire la salariu"

Aproximativ o mie de muncitori ai Combinatului Siderurgic gălăţean s-au revoltat, din nou, joi dimineaţă. Oamenii au protestat iniţial în faţa porţii principale a intrării în combinat, apoi scandând, huiduind, agitând steaguri, pancarde şi suflând în vuvuzele, au intrat în incinta combinatului până în zona administrativă. Aici, în ciuda aşteptării, nimeni nu a ieşit să vorbească cu ei. Mai apoi, au blocat parţial circulaţia în combinat, maşinile fiind întoarse din drum pe alte rute ocolitoare faţă de zona centrală, ocupată de manifestanţi. Muncitorii spun că nu pot lucra în oţelărie şi laminoare pe 1.400, 1.500 de lei şi vor o majorare a salariului cu 500 de lei, iar administraţia le putea acorda între 50 şi 100 de lei. "Noi lucrăm cu riscul de accident, ne putem chiar pierde viaţa. Nu suntem la frizerie să ne dea 50 sau 100 lei mărire la salariu. Cei de la TESA au salarii foarte mari, iar noi ne chinuim cu 1.500 de lei pe lună şi ne riscăm viaţa. Vor să ne pună sporurile în salariu şi aşa vom pierde", spuneau angajaţii.
Reprezentanţii Combinatului au anunţat că, noua ofertă va mări veniturilor salariaţilor cu până la 28%, în două etape, pentru cele mai mici salarii. Numai că angajaţii nu sunt de acord şi au început să ameninţe cu oprirea întregului flux tehnologic. Negocierea contracului colectiv de muncă mai poate continua până mâine, data de 26 ianuarie fiind ultimul termen agreeat între sindicate şi administraţie după ce nu s-a semnat contractul colectiv de muncă pe 2018, până pe 15 ianuarie, cum era stabilit. Protestul a fost organizat doar de salariaţi, prin reţelele de socializare, fără intervenţia sindicatelor. Pe platforma combinatului, cu tot cu angajaţii companiilor subcontractoare, mai lucrează circa 7.000 de gălăţeni.


Articole înrudite