29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ambulanţa Galaţi primeşte opt salvări noi
Ambulanţa Galaţi primeşte opt salvări noi

În câteva zile, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Galaţi se va înnoi cu opt autospeciale. Este vorba despre noi ambulanţe achiziţionate printr-un program al Ministerului de Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. "Opt noi ambulanţe de tip B vor intra în dotarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă în câteva zile. Erau necesare, deoarece avem şi ambulanţe foarte vechi, chiar din 2001. Odată cu înnoirea parcului auto vom putea casa trei, patru dintre ambulanţele vechi", a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Parcul auto al Ambulanţei gălăţene număra 45 de salvări.

La nivel naţional, primele 300 de ambulanţe tip B 4×2, achiziţionate prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020 - "Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale", au început să fie livrate începând de marţi, 11 decembrie 2018, urmând ca până la finalul anului, 420 de ambulanţe să fie distribuite către beneficiari. În vederea creşterii capacităţii de reacţie şi răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă şi a dezastrelor colective, primul lot cu 43 de autospeciale a fost livrat către serviciile de ambulanţă din regiunea Centru (judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu).

Graficul de livrare către celelalte şase regiuni eligibile ale ţării este următorul:
- 12 decembrie, Regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş) - 32 de ambulanţe;
- 13 decembrie, Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu-Mare) - 41 de ambulanţe;
- 14 decembrie, Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Iaşi) - 56 de ambulanţe;
- 15 decembrie, Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) - 48 de ambulanţe;
- 16 decembrie, Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea) - 46 de ambulanţe;
- 17 decembrie, Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea) - 34 de ambulanţe.

De asemenea, tot în perioada următoare, vor fi livrate 120 de ambulanţe SMURD 4×4 către inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi 24 către serviciile de ambulanţă. Totodată, pentru îmbunătăţirea răspunsului la urgenţele cetăţenilor, vor fi distribuite 242 de ambulanţe de transport A2 către serviciile de ambulanţă judeţene. Alte 122 de autospeciale tip C vor ajunge la serviciile de ambulanţă şi unităţile operative ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, din care 81 către SAJ-uri şi 41 către SMURD.


Articole înrudite